Viata lui Pi

tiger

Life of piAm fost la film.

Am vazut Viata lui Pi. Nu am fost singur, lucru neobisnuit, insa cu un pic de atentie am realizat ca am fost in grup pentru a avea contextul sa observ diferentele majore intre oameni, inca o data pentru ca mai era nevoie (!).

Filmul este bun. Ang Lee stie sa “faca” filme, are o cuprindere desavarsita a scenariului si exprima asta intr-un paradis al simtului vizual in care toate celelalte simturi sunt practic inlantuite ca sclavi. Am simtit fiecare scena, fiecare element subliniat de el, m-am tinut de scaun, am tresarit, chiar am inchis ochii la un moment dat pentru ca era prea mult.

Dar filmul este despre un tigru si desi in jurul sau se afla un baiat aflat la pubertate intr-o situatie extrema, alte animale aflate la capete diferite ale lantului trofic, o familie, un vas, marea, furtuna, pestii si imaginatia privitorului in centru ramane maiestatea universala a tigrului, atat ca metafora cat si ca animal. Am iesit de la film si am observat afinitatea fiecaruia pentru un moment, un personaj, o imagine sau o senzatie. Am fost cu totii de acord ca filmul a fost bun. M-am bucurat pentru ca grupul era eterogen si toti erau multumiti ca l-au vazut, armonie universala. Asta pana cand am enuntat ce am inteles eu.

Ce am inteles eu.

Povestea este o alegorie despre efortul omului de a se cunoaste pe el insusi, si cum prin aceasta omul il cunoaste pe Dumnezeu. Practic toata propozitia anterioara este spusa pe litere timp de peste doua ore, ca sa fim siguri ca am inteles. Nu am citit cartea insa in acest film cu audienta generala se face un efort evident de a fi evident. In centrul alegoriei este obiectul cunoasterii, interiorul omului, personificat de un tigru.

Personajul principal este destinatarul unui destin tesut idilic in prima sa parte, stabilitate materiala, coconul familial si o vara perpetua intr-un pseudoeden in gradina zoologica a tatalui sau. Pi este rezultatul evolutiei naturale aplicata parintilor sai: inteligent in ratiunea sa dar mistic in simtire, o impreunare genetica desavarsita a partintilor sai. Dar Pi este inainte de toate un baietel putin inaintea timpului sau prezent ceea ce il face special, asa cum ii sta bine unui personaj principal. Intr-un anumit moment totul se schimba cand Pi il cunoaste pe domnul Richard Parker, un tigru cu un nume neobisnuit, nume ce de altfel simbolizeaza partile din univers la care suntem spectatori in timp ce se intampla.

Pi descopera lumea prin ritualurile religioase pe care oamenii din jurul sau le tin. In timp ce copilaria sa frumoasa se intampla vine momentul in care omul din copil iese la suprafata, momentul acela prin care cu totii am trecut, cand realitatea se casatoreste cu imaginatia, cand dorim sa aplicam in exterior trairea noastra interioara si prin asta sa transformam lumea dupa noi insine. In actiunea noastra acest moment este cand Pi isi propune sa stabileasca o relatie de prietenie cu cel mai temut animal din gradina zoologica a tatalui sau tigrul Richard Parker. In incercarea sa are o abordare simpla oferindu-i animalului o tratatie specifica unui carnivor, cu mana intinsa prin gratiile groase.

Momentul intalnirii dintre baiatul cu mesaj de pace si tigrul cu privirea sa sfredelitoare este surprins de film absolut spectaculos. Este momentul cand copilul se uita inspre el si constientizeaza ca este doar un invelis pentru Omul ce va sa fie. Este primul contact dintre inoncenta inconstienta si brutalitatea constiintei in devenire. Acest contact este intrerupt brutal insa de tatal sau care il smulge de la gratii si il forteaza sa accepte ca tigrul “nu gandeste ca noi oamenii, iar pentru el esti o prada”. Tatal lui Pi face asta prin oferirea unei capre priponite – lipsita astfel de singura sa aparare, fuga, tigrului deja atatat de carnea din mana baiatului pe care nu o mai primise. Evident capra sfarseste tragic si violent. Lectia este data, morala invatata: teme-te.

Trebuie sa folosim o masura foarte fina, sa ne scufundam in faldurile rafinamentului ca sa intelegem profunzimea acestei metafore. Despre tigru am aflat in introducere ca reprezinta potentialul Omului Pi, iar despre Pi stim ca este copilul ideal in mediul omenesc ideal. Mai departe metafora ne arata intr-o ordine aritmetica urmatoarele: frica parintilor de a pierde copilul care, evident, le apartine reprezentata de interventia brutala a tatalui, fiinta perfect rationala fix pana in acest moment, reprimarea subconstientului de catre educatie reprezentata de descrierea tigrului ca o bestie insetata de sange si incapabila de emotie – “ceea ce vezi in ochii lui sunt doar emotiile tale reflectate inapoi” – si enuntarea axiomatica a acestei descrieri si in final, bomboana de pe coliva, limitarea autocunoasterii prin sadirea fricii reprezentata de exemplul crud dat de capra sacrificata (de observat parsivenia prin care capra este sortita mortii, priponita de gratii in fata animalului carnivor), aceasta parte a metaforei fiind oglinda societatii (cati parinti nu se simt rusinati la ideea ca pot avea copii homosexuali, libertini sau boemi).

In urma acestei experiente copilul Pi se departeaza de tigru. Autorul nu uita sa ne mentioneze ca dupa acest moment viata a parut brusc anosta, simpla si plina de rutina. Bucuria disparuse odata cu capra aceea. De asemenea vedem cum de la departare Pi isi lasa totusi privirea sa admire aura cu care tigrul Richard Parker isi stapanea domeniul. Ajuns la adolescenta Pi face ceea ce face fiecare om, cauta sa gaseasca in exterior ce i-a fost interzis sa aiba in interior. In lumea devenita brusc gri, in loc de prietenia cu tigrul Pi cauta in literatura magia pierduta a lumii si astfel se cultiva intelectual. Dar nu din carti apare speranta ci dintr-un curs de dans de unde o fata Ananda devine centrul atentiei sale. Ea ii permite sa spere si reaprinde in el lumina divina care coloreaza din nou lumea inconjuratoare. Pi s-a indragostit.

Prima iubire ca la fiecare se consuma tumultos, se simte frumos si se incheie brusc. Se incheie pentru ca Pi devine adult, adolescenta isi canta ultima nota la masa familiei sale in film momentul fiind de un umor desavarsit – “navigam precum Columb! (nr spre America) Dar Columb cauta India!”. Ultima urma de ratiune inocenta reprezinta evident metaforic zbuciumul bazat pe un sens tesut de conventii in care se aflau adultii din jurul lui Pi precum si cei din jurul lor, si cei din jurul lor.

Momentul plecarii cu vaporul este metafora inceputului vietii, prima tinerete, momentul increderii totale, a sperantelor maxime, a fricii lipita inseparabil de incertitudine. Grabita de context alegoria avanseaza repede catre urmatoarea metafora scufundarea vaporului ce reprezinta prima criza existentiala a omului si anume constientizarea singuratatii in lume a propriei entitati: nu mai este efectiv altul ca tine, doar tu esti tu si intelegi ca tine ce se intampla. Pi ramane singur pe ocean dupa ce vaporul se scufunda se se depune linistit pe fundul oceanului impreuna cu familila lui Pi, marinarii straini si aproape toate animalele. Ca sa nu cumva sa intelegem gresit aflam acum ca vaporul se numeste Tzimtzum, cuvantul ebraic din ritul kabalistic ce descrie contractia initiala a Creatorului infinit de mare intr-un punct infinit de mic pentru a face loc universului finit sa existe; cred ca nici in psihologia domeniului criza existentiala nu este descrisa mai bine.

Urmeaza apoi aventura lui Pi prin aceasta prima tinerete a sa. Este un om singur care are alaturi patru animale, o barca cu provizii, cerul, oceanul si vietatile din el. Fiecare element este o metafora a unei trairi interioare. Printre animale zebra este inocenta ratiunii simple si libertatea originara care porneste cu un picior rupt si ajunge prada pentru hiena care in fapt inseamna instinctul de autoconservare irational care omoara chiar si urangutanul imagine a deznadejdei si incapacitatii de a face fata. Este frumoasa aluzia la suicid cand urangutanul aproape omoara hiena, simbolizand scaparile aberante ale depresiei. Dar hiena revine in cazul lui Pi (si a majoritatii oamenilor) si atenteaza chiar la viata lui ca un fel de atac autoimun. Pi este salvat de tigrul Richard Parker spiritul fiind astfel vitorios in fata pornirilor irationale ale autoconservarii.

Ramas doar el cu tigrul Richard Parker si deja legat intelectual de capra sacrificata cand fusese copil, Pi realizeaza ca “daca tigrul nu poate fi imblanzit atunci poate fi dresat”. O metafora mai evidenta nici ca se putea pentru cum fiecare om isi dreseaza spiritul pentru a nu fi devorat de acesta: o iesire azi, o betie maine, o gluma sarcastica de doua ori pe zi, un pic de violenta pentru cei din jur saptamanal ne tin pe toti laloalta in barca cu tigrul nostru interior.

In rest totul este sexual. Poate vi se pare brusc sa aduc sexul in aceasta alegorie insa asta am inteles eu. Oceanul este o forfota a vietii, chiar insasi o orgie acvatica este unul din cele mai spectaculoase momente vizuale, furtunile sunt nestavilite iar diminetile serene. Pana la urma este norma, sexualitatea aceasta debordanta fiind un pilon central al primei tinereti. Pi ajunge la un moment dat pe o insula carnivora plina de suricate. Suricatele sunt un simbol al fertilitatii, iar preferinta carnivora un simbol al pasiunii feminine. Insula era carnivora doar noaptea ziua in schimb atragand vietuitoare prin vegetatia sa luxurianta si ochiurile de apa dulce ambele simboluri in simbol al atractiei erotice. Pi realizeaza natura insulei intelegand soarta unui naufragiat anterior sie insusi si alege sa paraseasca falsul paradis desi il asteptau din nou furtunile oceanului si un tarm nevazut. Are insa grija de tigrul Richard Parker si umple barca cu suricate, protejandu-de astfel metaforic de natura sa in continuare.

Printre picaturi de furtuna cateva elemente misca actiunea logica a alegoriei. In mijlocul oceanului Pi devine carnivor. Renuntarea la vegetarianism reprezinta incompatibilitatea dintre realitate si tabuuri. In viata in functie de posibilitati gasim ca tot ce este de neconceput se darama sub presiunea experientei individuale. In timpul unei furtuni Pi este aproape de revelatie insa pune o intrebare nepotrivita “ce mai vrei de la mine Doamne?”.

La finalul voiajului oceanic alegoria ajunge si ea la capatul firului ideatic. Pi naufragiaza extenuat pe un tarm. Confortul psihic bandajeaza grabnic durerea sufleteasca. Acum este momentul in care consecinta primordiala a mortii caprei se manifesta in deplinatatea sa: tigrul Richard Parker il paraseste pe Pi fara ca macar o data sa priveasca inapoi. Intoarcerea lui Pi la civilizatie reprezinta despartirea irevocabila a omului de Om in momentul desavarsirii maturizarii. Despartirea brusca dintre tigru si personajul principal este ultima metafora a alegoriei cunoasterii de sine pe care Pi ne-a prezentat-o: nu iti poti cunoaste propriul sine decat o perioada pana cand acesta nu mai are loc in lumea ta, iar cand pleaca o face fara sa se uite inapoi. Este cel mai trist moment al unui film in care animale mor, oameni se ineaca, sperante se naruie. Este momentul de luare aminte pentru care aproape ma bucur ca filmul a avut audienta generala. Dar bucuria e de scurta durata pentru ca …

Ce au inteles ei sau unii dintre ei.

Pe scurt: ca lumea de fapt asa este, o lupta cu coordonate presabilite. Ca tigrul e tot tigru. Ca de fapt toti suntem pe o barca si trebuie sa supravietuim. Ca tatal lui Pi a fost un intelept care i-a oferit lectia supravietuirii si insasi salvarea lui Pi a fost in parte meritul educatiei. Ce m-a frapat in special nu a fost dexteritatea individuala de a percepe ceea ce e mai putin evident ci modul violent in care a fost respinsa denuntarea de catre mine a violentei initiale fata de tigru. Cu acestea formulate nu pot decat sa ma gandesc ce a vrut sa spuna autorul care ne descrie un Pi matur, familist, nostalgic, putin confuz, meticulos din cale afara, pe scurt un contrast desavarsit cu copilul mistic si liber al inceputului.

Ce nu inteleg.

Nu am inteles ce rost isi are insistenta asupra credintei in Dumnezeu. Practic toata povestea sfarseste intr-o dezamagire gretoasa: distrugerea alegoriei printr-o poveste mai credibila si comparatia antagoniei alegorie – obiectiv cu antagonia credincios – ateu. Practic cele din urma fraze ale filmului ne explica ca Dumnezeu si credinta sunt optiuni personale, optionale si insasi existenta Divinului se aprinde ca o lanterna de care dispunem noi cand avem dispozitia necesara pentru alegorii si vise cu ochii deschisi. Nu cred ca este un mesaj bun si mai important nu cred ca este o legatura stransa intre dovedirea existentei lui Dumnezeu si alegoria cunoasterii de sine.

Cu putin timp inainte de viata lui Pi fusesem sa vad “Atlasul Norilor”, o alta alegorie dar de data aceasta despre rostul omului in univers. Faptul ca tragand linie viata lui Pi este mai apreciat decat “Atlasul Norilor” ma intristeaza pentru ca pentru mine se reveleaza prapastia imensa sapata de negare si cat de mult sta ea in drumul omului catre devenirea spirituala.

2 thoughts on “Viata lui Pi

  1. Citeste si cartea! Filmul este minunat, insa cartea este perfecta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>