Spovedania spovedaniilor, Al saptelea sigiliu, 1957 - Ingmar Bergman
Antonius Block este un cavaler care tocmai ce s-a intors dintr-o Cruciada. In aceasta scena el intra intr-o capela pentru a se spovedi, in legatura cu slaba sa credinta si despre multele si incurcatele sale ganduri despre Dumnezeu, Mortii insesi care era deghizata intr-un preot.
Acest dialog este un o scurta dar cutremuratoare calatorie in cele mai adanci frici si intrebari interioare ale omului in viata.

Antonius:
As vrea sa ma confesez cat pot sincer …
Dar inima mi-e goala.
Si golul e doar o oglinda intoarsa spre chipul meu.
Ma vad si sunt incatusat de scarba si de spaima.
Prin nepasarea mea fata de oameni am fost scos din cercul lor.
Acum traiesc într-o lume a nalucilor…
Ca prizonier al închipuirilor mele.

Moartea:
In ciuda acestor lucruri, nu vrei sa mori …

Antonius:
Ba da! Vreau.

Moartea:
Atunci ce mai astepti?

Antonius:
Eu vreau cunoastere.

Moartea:
Tu vrei garantii.

Antonius:
Spune-i cum vrei.
Este oare de neconceput sa-L intelegi pe Dumnezeu prin propriile simturi?
De ce Se ascunde intr-un nor de promisiuni facute pe jumate si de minuni nevazute?
Cum am putea noi sa-l credem pe credincios, daca noua ne lipseste credinta?
Ce-o sa se aleaga de noi, cei care vrem sa credem dar nu putem?
Dar de cei care nici nu vor si nici nu pot sa creada?
De ce nu pot sa-L ucid pe Dumnezeu în mine?
De ce continua El sa traiasca într-un mod umilitor, in ciuda dorintei mele de a-L evacua din inima mea?
De ce continua sa fie o realitate batjocoritoare de care nu pot scapa?
Ma auzi?

Moartea:
Te aud…

Antonius:
Vreau cunoastere!
Nu credinta, nu presupuneri.
Ci cunoastere.
Vreau ca Dumnezeu sa isi intinda mana, sa-Si dezvaluie fata si sa-mi vorbeasca.

Moartea:
Dar El ramane tacut…

Antonius:
Ii strig Numele în întuneric… dar se pare ca nu-i nimeni acolo…

Moartea:
Poate ca asa e, nu-i nimeni acolo.

Antonius:
Atunci viata e un chin fara rost.
Niciun om nu poate trai înfruntand moartea, stiind ca totul e neant.

Moartea:
Cei mai multi oameni nu se gandesc nici la moarte nici la neant.

Antonius:
Dar cand ajung la capatul vietii, se întalnesc cu întunericul.

Moartea:
Intr-adevar… Ziua, aceea! …

Antonius:
Inteleg ce vrei sa spui
Trebuie sa ne facem un idol din teama noastra si acestui idol sa-i spunem Dumnezeu!

Moartea:
Esti ingrijorat.

Antonius:
Moartea a trecut pe la mine azi dimineata.
Am jucat sah impreuna.
Gratia pe care am primit-o îmi îngaduie sa realizez un lucru.

Moartea:
Ce lucru?

Antonius:
Intreaga mea viata am cautat, am ratacit, am rostit vorbe goale si fara de substanta.
Intraga mea viata este nimic.
Da! O spun fara amaraciune si fara sa-mi reprosez nimic fiindca stiu ca aproape toate vietile oamenilor sunt traite la fel.
Dar vreau sa folosesc acest ragaz pentru o actiune cu insemnatate.

Moartea:
Aaah… De-asta joci tu sah cu Moartea …


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *