Prevederile legii maidanezilor

Am parcurs textul gata de promulgare a legii maidanezilor si iata-l mai jos pe intelesul tuturor in ceea ce priveste persoanele fizice actuali sau viitori detinatori de caini. Nu am cuprins partile din lege referitoare la veterinari, ONG-uri, primarii si hingheri pentru ca acestia sunt implicati intr-un proces normativ complex dincolo de prevederile exclusive ale acestei legi.

Iata ce am inteles eu ca aduce nou legea aceasta, dar nu sunt de profesie avocat si nici nu sfatuiesc pe nimeni sa urmeze intocmai ce am scris aici, ci sa verifice cu persoane autorizate prevederile legii inainte de a actiona. Asadar, sa continuam:

  1. Abandonul cainilor este pedepsit cu inchisoare de la 2 la 5 ani
    1.1. Abandonul este constatat de autoritati in urma identificarii cainelui in registrul de evidenta a cainilor cu stapan si a unui proces de constatare a abandonului, de aceea daca un caine microcipat este pierdut Serviciul de gestionare a cainilor trebuie notificat.
    1.2. Daca ati pierdut cainele si poate fi identificat ar trebui sa notificati ASPA despre pierdere pentru a fi scosi de sub incidenta abandonului deoarece din formulare noua lege are efecte retroactive asupra cainilor abandonati.

  2. Toti cainii ai tuturor oamenilor din toata tara trebuie inregistrati in Registrul de evidenta a cainilor cu stapan. Cum se inregistreaza, vom afla din normele de aplicare.
    2.1. Daca nu se inregistreaza cainii este considerat contraventie si se amendeaza cu o suma intre 2000 si 5000 de lei.

  3. Toti cainii ai tuturor oamenilor din toata tara trebuie sterilizati daca sunt de rasa comuna sau sunt metisi ai cainilor de rasa comuna, cu unele exceptii ce vor fi mentionate in normele de aplicare. Termenul de sterilizare va fi stabilit in curand.
    3.1. In realitate s-ar putea sa avem tot felul de scheme de a declara de rasa un caine fara pedigree.
    3.2. Nu se mentioneaza posibilitatea de a nu iti castra cainele si ce sa faci in acest sens. Probabil in norme va aparea.

  4. Proprietarii si detinatorii de caini au obligatia de a mentine igiena in spatiul public (de a strange in parc si pe strada dupa caine) si in holurile si caile de acces ale spatiilor locative.
    4.1. Amenda pentru nerespectarea obligatiei de a mentine igiena este intre 5000 si 10000 de lei.
    4.2. Aici este o problema pentru ca “a mentine igiena” este cam vag si poti plati 5000 de lei pentru ca iti naparleste cainele si fara sa vezi lasi blana in lift.

  5. Toti cainii ai tuturor oamenilor din toata tara trebuie microcipati. Termenul de microcipare nu este inca stabilit.
    5.1. Cainii nu se mai vaccineaza antirabic la veterinar fara a fi microcipati, medicul fiind obligat sa il identifice inainte.
    5.2. Daca nu microcipati cainii sunteti pasibili de amenda de la 5000 la 10000 de lei.

  6. Cruzimea fata de animale se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani SAU cu amenda penala de la 1000 la 10000 de lei.
    6.1. Observati cum pedeapsa pentru cruzime este mai mica si plaja de pedepse este mai larga decat cea pentru abandon. In situatia asta se favorizeaza omorarea cainilor nedoriti, chiar daca nu asta este intentia, dar in mediile rurale am dubii ca vor face oamenii notificari sau drumuri la adapost cu riscul de a fi amendati, nu mai vorbesc de cei instariti din mediul rural.

  7. Formularul de adoptie a fost modificat si au fost introduse obligatii clare de notificare in cazul decesului, furtului, pierderii sau al înstrăinării acestuia, în termen de 15 zile. Lipsa notificarilor se pedepseste cu amenda de la 5000 la 10000 de lei.
    7.1. Cainii nedoriti se pot duce la Serviciul de gestionare a cainilor fara stapan.
    7.2. Un om care adopta un caine se obliga sa permita monitorizarea cainelui de reprezentanti ai Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân.
    7.3. Pentru adoptarea a mai mult de 2 caini - se declara pe proprie raspundere cati caini ai - este nevoie de acordul vecinilor
    7.4. Daca se doreste adoptarea unui caine trebuie facuta dovada resurselor financiare pentru cresterea cainelui
    7.5. Cainele adoptat trebuie sa stea la adresa declarata in formularul de adoptie si relocarea pe o perioada mai mare de 15 zile trebuie anuntata. Lipsa notificarii se pedepseste cu amenda de la 5000 la 10000 de lei.
    7.6. In formular acum se specifica ca daca adopti un caine devii proprietarul lui. Foarte important pentru ca poti anunta furtul la politie direct, aviz celor care au caini de rasa adoptati.

  8. Cainii capturati pe strada pot fi revendicati in termen de 14 zile lucratoare de cand au fost capturati. Cainii poti fi adoptati din a 7-a zi pana in a 14-a zi de oricine SAU revendicati, primul venit, primul servit.
    8.1. Daca primariile pot asigura adapostul si mentenanta cainilor mai mult de 14 zile atunci au posibilitatea legala sa amane eutanasia indefinit. Asta inseamna ca ONGurile pot strange fonduri in acest scop.
    8.2. Adaposturile private nu au obligatia de a eutanasia cainii, nici primariile NU au obligatia de a eutanasia cainii, insa daca adaposturile sunt pline iar pe strada sunt in continuare alti caini atunci au posibilitatea legala de a eutanasia cainii nerevendicati.
    8.3. ONG-urile pentru protectia animalelor pot asista la eutanasie pentru a se asigura ca este conforma cu prevederile legale.

  9. Se mareste programul de adoptii la Luni - Vineri ora 10 - 18. In prezent, in Bucuresti, adoptiile se pot face doar Luni, Miercuri, Vineri intre 11 si 13. Ar fi fost bine daca sambata era inclusa pentru ca atunci au oamenii timp mai mult de cautat catel, zic eu.

  10. Primariile au obligatia de a informa populatia despre adaposturile pe care le gestioneaza si despre posibilitatile de adoptie si revendicare dar NUMAI prin afisare la sediul adapostului si al serviciului specializat. Acest lucru este prost pentru ca ar fi trebuit un minim de comunicare anuala despre aceasta tema in media traditionala sau outdoor din bugetele locale, interesul fiind cresterea adoptiilor.

  11. Daca un caine al cuiva este gasit acesta va fi notificat in maxim 14 zile si proprietarul va suporta cheltuielile de intretinere a cainelui pe perioada cazarii in adapost. Cuantumul acestor cheltuieli va fi stabilit de consilul local al orasului sau comunei.

http://iluzia.org - vrednic de dorit pentru ca da stiinta