De foarte mult timp exista o competiție între matematicieni si fizicieni in ceea ce privește explicarea naturii realității. Din punct de vedere spiritual este esential cine castiga.

De curând fizicianul Nima Arkani-Hamed si colegii sai de la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton, un fel de think tank preocupat de rezolvarea problemelor foarte complicate, au făcut o descoperite oribil de pronunțat dar superb de inteles: amplituhedronul.

Aceasta descoperire teoretica este un obiect geometric multi dimensional – adica mult mai mult de trei dimensiuni, de fapt infinit de multe – care prezice cu o acuratete uimitoare rezultatul interactiunii dintre particulele subatomice. Stiu ca pare foarte complicat dar nu este. Imaginati-va o boaba de fasole si una de mazare. Daca ele se lovesc una de alta in lumea subatomica rezulta o boaba de rodie si o samanta de ardei. Vedeti ca nu este nici o legatura usor de inteles intre rodie, mazare, fasole si ardei? Asta este problema fizicienilor care au nevoie de niste calcule groaznic de complicate pentru a prezice ce se intampla cand un gluon se izbeste de un graviton mai ales ca nici nu stim daca gravitonul exista si nici daca e vreo legatura intre graviton si gluon. Mai jos sunt toate particulele probabile:

e8 from Lisi Garrett

Da … foarte multe particule in doua sute patruzeci si opt de dimensiuni. 🙁

Amplituhedronul, nu-i nici o problema daca l-ati citit de trei ori, rezolva extraordinar de elegant aceasta problema si contine sub forma unui desen geometric toate posibilele rezultate ale interactiunii dintre particulele subatomice. Asta inseamna ca in loc sa calculezi ca disperatul te uiti pe un desen si afli rezultatul. Iata o reprezentare artistica  a desenului multidimensional:

Amplituhedron

Tare nu?

Da. Insa din punct de vedere ezoteric atunci cand explici realitatea prin geometrie se demonstreaza indirect o problema fundamentala a evolutiei spirituale: realitatea este iluzorie. Fix in acest caz, spatiul si timpul rezulta ca nu sunt proprietati fundamentale ale universului ci simple consecinte matematice, adica nu exista, ci ni le imaginam noi involuntar ca sa intelegem realitatea. Vedeti, geometria nu este ceva palpabil, ci doar o constructie a mintii de reprezentare simbolica a calculelor matematice. Asta inseamna ca nu are la baza nimic fundamental, material, ci doar o suma de concepte abstracte: punct, linie, volum etcetera. Cand ajungi sa explici realitatea exclusiv cu ajutorul unor elemente pur conceptuale automat asta inseamna ca universul in intregimea sa este bazat pe calcule, pe cifre, pe concepte – nu pe ceva real.

In fizica cuantica actuala se considera ca la baza universului sunt o multitudine de particule care exista in sensul ca daca ne-am micsora imaginar foarte foarte mult am putea sta langa o astfel de particula si am putea-o atinge, descrie, percepe fizic. In matematicile superioare care explica materia se considera ca la baza universului sta o ecuatie, un sir de numere, o forma geometrica care nu exista in sensul ca nu sunt perceptibile decat intelectual, abstract, ele nu pot fi simtite, atinse, manipulate.

Daca in aceasta competitie matematicienii castiga inseamna ca universul se dovedeste a fi o simulare, o iluzie, un posibil exercitiu al unei posibile forme de inteligenta in care si noi oamenii suntem la fel de imaginari si iluzorii. Nu ne spune de ce este asa, ci doar ca asa este.

Daca in aceasta competitie fizicienii castiga inseamna ca universul este cat se poate de real, alcatuit din particule care sunt pentru ca … sunt si care apar din neant datorita fluctuatiilor energiei vidului, iar in acest univers noi suntem un accident fericit si intamplator al interactiunii dintre aceste particule. Nu ne spune de ce este asa, ci doar ca asa este.

Intre cele doua variante o prefer pe prima, cea a matematicienilor. E adevarat ca sunt inclinat intelectual mai mult catre ea fiindca vine sa-mi intareasca propriile idei despre scopul omului de perfectionare mentala dar, ganditi-va, nu e mai bine sa traiesti intr-o simulare iluzorie si incerta decat intr-o colectie infinita de particule lipsite de sens? Mda, nici una nu suna extraordinar, stiu –

Apoi mai este si problema liberului arbitru. Intr-o simulare matematica sunt mai multe sanse ca liberul arbitru sa fie prevazut in ecuatie decat intr-un univers cu reguli atat de fixe incat totul va sfarsi fie intr-o mare gaura neagra, fie intr-un neant infinit, indiferent ce facem noi. Apoi mai este si problema vinei, principiile sunt mai flexibile si alegerile mai asumate si mai integrate daca lumea este visul lui Brahman, o simulare, decat daca lumea este materie absoluta, o gramada efemera de acumulari energetice in care o greseala este intiparita infinit in memoria tuturor electronilor cu care intri in contact in fiecare milisecunda. Brrr.

Sa ne rugam pentru matematicieni 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *